Viata unui interlop

Nu stiu cand am devenit celebru, cred ca prin ’84. Aveam 20 de ani pe vremea aia si in Timisoara lumea-mi zicea Luc. Pentru ca lucram cu niste amici unguri. Aduceam casete video cu pornache tocmai din Germania. Erau de o calitete de tot cacatu. Faceau dungi verzi pe tv, culorile se duceau dracu. Oricum pe vremea aia care avea un TV color era bazat.

Nu as fi avut norocul asta daca var’meu nu lucra in securitate. Am inceput sa ma ridic usor, usor. Nu am aratat niciodata ca am bani, stiam din ’87 ca lucrurile se vor schimba. Fix la revolutie am plecat in Germania si am stat 3 ani acolo.

M-am intors in Romania in ’93 cu 10.000 de Dolari. M-am apucat de biznis-uri mici, duceam rulmenti in Turcia si aduceam haine. Anii ’90 au fost cei mai colorati ani in materie de moda, am vandut cacaturi de toale verzi, portocalii si roz. Am plecat prima oara cu o dacie 1310 care la bulgari s-a stricat de doua ori. Prima tura am strans 2000 de dolari profit. Si au mai urmat 8 drumuri de rulmenti  si haine  din Turcia.

M-am mutat in Bucuresti, am intrat in politica, si am ajuns senator. Fara bani in politica esti ca un peste intr-un pahar, nu poti sa cresti, nu ai priveliste si esti foarte vulnerabil. Am intalnit doi oameni foarte influenti, care erau grei si inainte de revolutie dar acum erau – sa zicem la “nivelul urmator”. Unu a lucrat la securitate in rang superior si are prieteni atat la Moskova cat si la Washington. Celalalt sa zicem ca e un fel de guru in economie, apreciaza si analizeaza foarte bine situatia economica, functioneaza ca un ceas elvetian si daca un broker i-ar da atentie jumatate de ora pe luna ar deveni milionar in euro.

Amandoi sunt jucatori impatimiti de poker si asta cumva m-a ajutat sa ma imprietenesc mai usor cu ei. Sa zicem ca sunt foarte discreti, au oameni angajati sa le “sprijine inocenta”, nu se publica nici un articol despre ei inainte ca cei doi sa-si dea acordul.

Intr-o zi, dupa o sedinta ne-am intalnit sa discutam despre afaceri, si stiam ca pun la cale ceva major, astfel m-am bagat in joc. Era vorba de droguri, cocaina dinspre Aghanistan si Iraq. In ’96 in Bucuresti gaseai mai greu cocaina decat gasesti acum guma Turbo. Nu aveam multi bani in perioada aia si am pus la vanzare apartamentul parintilor care murisera cu 2 ani in urma. 30.000 de dolari cash i-am bagat in biznis. Mi-a fost frica la inceput, nu intelegeam nimic si habar n-aveam cum arata drogurile. Mie personal mi-a placut vodka cu gheata. Nu m-am atins de droguri pentru ca am o slabiciune fata de vicii. Imi plac femeile si era sa mor de doua ori, odata in ’97 si a doua oara in 2008.

Cum mergea treaba … , aveam propriul serviciu de inteligenta la mana mea, 40 de oameni aveau tehnologie in ’97 cat azi intr-un laptop de 300 euro. Insa echipa aia era data dracu. Marfa venea cu un transport aerian militar, o luam de la Mihail Kogalniceanu si o duceam in tir pana in Voluntari. De acolo veneau cumparatorii si timp de 10 ani am strans doua miliarde de dolari. In 2008 m-am lasat de afaceri ilegale si am devenit un om curat. Am un iaht in Franta si ma plimb vara cu el pana-n Turcia. Am prieteni din Dubai pana-n Alaska.

Domeniile mele de activitate sunt atat de vaste incat cei 3 consilieri ai mei muncesc 10 ore pe zi, 6 zile pe saptamana. Un elicopter ii plimba de colo – colo, am echipa mea de baieti care au grija ca afacerile sa mearga. Am dat 3 rateuri in biznis in viata mea insa nu am pierdut decat 17 milioane de dolari, bani care s-au amortizat in 2 luni.

Daca nu as fi avut contextul politic probabil ca si acum munceam intr-o fabrica. Nu cred ca in ziua de azi poate cineva sa se ridice la nivelul asta. Daca as fi ales alt drum probabil eram un nimeni, dar sa zicem ca am fost norocos.

Am o nevasta si 3 copii cu alte doua femei. Mi-a placut femeia, mirosul ei, pasiunea, minciuna femeii. Dimineata cand te trezesti cu una langa tine in pat iti dai seama ca esti norocos. Am avut belele mari din cauza femeilor, in ’97 eram la Frankfurt cu niste prieteni, deschideam o filiala de-a companiei. Directoarea zonala pe care au angajat-o cei de la resurse umane nu au fost atenti la detalii, fata era KGB si eu eram tinta. Dupa deschidere, seara am fost invitat la un dineu si ca sa nu fiu singur printre nemtzi, un asistent mi-a sugerat ca Doamna Silvia – femeia care va conduce filiala mea din Germania – este singura si ca e dispusa sa ma insoeasca la dineu. Initial am fost reticent pentru ca devii profesionist cu timpul, incepi sa ai prejudecati si sa te afisezi la brat cu un angajat nu “da bine”. Insa tipa asta blonda cu ochii de un albastru clar m-a impresionat chiar. Am invitat-o si am pruces spre restaurant. Dupa ce intalnirea s-a terminat am condus-o acasa si pe drum sa zicem ca ne-am inferbantat.

Am lasat-o acasa si am plecat spre hotel, in schimb ea nu a ramas acasa si cumva a reusit sa ajunga la hotelul meu inaintea mea. Femeia e periculoasa, nu stii cat de inteligenta e pana cand nu “te face”. Si nici nu intru bine in camera mea de hotel ca ma pomenesc cu un Glock 17 infipt in frunte. Apoi a inceput sa vorbeasca in Romaneste, mi-a pus niste intrebari despre Africa, in Sierra Leone – am niste afaceri dubioase si un KGBist avea si el niste afaceri si unu din doi trebuia sa plece. Dupa ce i-am garantat ca nu o sa mai dau prin Africa prea curand, a plecat si nimeni n-a mai vazut-o in veci.

A doua oara cand am rasolit-o rau, eram in Brazilia si un prieten, Remy a adus cateva fete pentru mine si inca doi amici. Cand ne simteam noi mai bine apar dintr-un jeep 4 tipi cu AK-uri. Ne-au pus in genunchi si ne-au legat, ne-au deposedat de toate bunurile. Unu dintre prietenii mei a fost impuscat in cap chiar in fata noastra. Din 2008 am jurat ca nu mai calatoresc in tari necivilizate.

Acum sunt insurat de aproape un an cu o tipa superba, picteaza peisaje si ma fascineaza in fiecare zi. O cheama Sarah si e frantuzoaica dintr-un parinte vietnamez si o mama irlandeza. Si arata fenomenal. O sa avem curand un copil. Al patrulea copil al meu.

Nu-mi plac mafiotii, cocalarii si noua generatie de jmenari. Nu inteleg cum s-a putut degrada in asa hal lumea asta. Noi ascultam Queen si ACDC si mergeam cu blugii rupti Vama Veche si eram liberi.

Ma uit la stiri pe net cam o data la 4 luni cand ma apuc nostalgia de Romania. Imi trece dupa 3 minute de stiri. Cred ca Andreea Raicu inca arata bine si daca mai e ceva frumos in Bucurestiul ala cred ca imi aduc aminte de Cismigiu.

Cam asta e viata mea, in cateva randuri si acum va scriu de pe iahtul meu personal, platesc internetul asta 300 euro pe luna si am semnal si in Angola.

Am tot ce-mi doresc, am facut multe compromisuri dar viata merge inainte, tot inainte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s